12 septembrie 2011

Două motociclete SMURD pentru serviciile de urgenţă vor interveni în Capitală


SMURD Bucureşti a fost dotat cu două motociclete pentru intervenţii rapide în locurile aglomerate şi acordarea primului ajutor în accidentele grave, echipajele urmând să înceapă activitatea în 13 septembrie, de Ziua Pompierilor.
Noul concept de acordare a primului ajutor cu motociclete a fost lansat marţi, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Ritli Ladislau, ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, subsecretarului de stat din MS Raed Arafat şi şefului IGSU, Marcel Sorin Lucaciu.
Valoarea proiectului se ridică la peste 44.000 de euro, sumă care reprezintă atât achiziţia celor două motociclete cât şi echipamentul necesar intervenţiei pentru situaţii de urgenţă cu care sunt echipate acestea.
"Este remarcabil faptul că cele două motociclete reprezintă de fapt contribuţia populaţiei României la dezvoltarea sistemului de urgenţă.
Vehiculele au fost achiziţionate din fondurile obţinute de către Fundaţia pentru SMURD în Campaniile 2% pentru SMURD 2010. Vreau să salut şi să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat şi se implică în dezvoltarea sistemului sanitar", a declarat ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau.
Cele două motociclete vor fi utilizate în Bucureşti, în timpul zilei, în special în zona centrală, acolo unde există un trafic intens sau în zonele cu acces limitat, ca de exemplu Centrul Istoric. Pe motociclete va merge personal paramedical instruit , a precizat subsecretarul Raed Arafat.
Fiecare motocicletă este dotată cu toate echipamentele medicale necesare acordării primului ajutor, respectiv defibrilator semi-automat, aspirator de secreţii, oxigen, trusă de resuscitare, gulere cervicale şi stingător.
Tot marţi a fost lansat şi primul echipaj de prim ajutor care utilizează maşina de pompieri echipată cu dotare medicală.
Primul echipaj de urgenţă de pe o maşină de pompieri va opera tot în Bucureşti, pentru a sprijinii serviciile de urgenţă existente prin acordarea, rapid, a primului ajutor până la intervenţia unui echipaj medical, a precizat şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Sorin Lucaciu.
El a spus că în cazul unui incendiu fără victime vor fi trimise numai motocicletele, păstrând ambulanţele pentru cazurile grave, cu victime.
Întrebat dacă vor fi achiziţionate mai multe motociclete, ministrul Sănătăţii a spus că pentru început vor fi operaţionale cele două şi în timp se va vedea dacă va fi necesară achiziţia şi altor mijloace de transport de acest tip.
În schimb vor fi operaţionale treptat şase maşini de pompieri cu echipaje de urgenţă, care vor asigura intervenţiile până la sosirea unui echipaj de prim ajutor.
"Prin aceste noi concepte ne propunem o mai bună eficienţă prin creşterea capacităţii şi scăderea timpilor de reacţie la intervenţie", a mai spus ministrul Ritli.
La rândul său, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a spus că acest nou concept privind asistenţa medicală de urgenţă vine în spriijinul cetăţeanului.
Autorităţile au ţinut să precizeze că 13 septembrie, Ziua Pompierilor, va fi serbată în acest an şi în alte oraşe în afară de Bucureşti, cum se obişnuia până acum.
Sursa: Mediafax.ro